povestea baiatului care asculta

Lipsa de somn. Nimic neobisnuit aici. Trag laptopul in pat ca sa spun o poveste. Ultima. Povestea baiatului care asculta.

A fost odata un baiat. Nu asa incepe orice poveste? Un baiat care asculta. Asta stia sa faca. Prietenii lui se simteau bine in prezenta lui. Ii povesteau orice...despre viata, despre joburi, despre iubiri pierdute. Ii povesteau la o cafea, la o bere la o tigara. Ii povesteau pe canapea, pe o banca sau intr-un bar. Si el asculta. Ii asculta pe toti. Asculta povestile lor de viata. Asculta si intelegea. Si toate povestile ii ramaneau. Povestile oamenilor. Se asezau fiecare in straturi se cuibareau in cotloanele mintii. Ani dupa ani de povesti. Iubiri, drame, secrete, fantezii. Zeci, sute. Prietenii veneau.... povesteau si plecau. Si nimeni nu se gandea ca baiatul care asculta nu are cui sa-si spuna povestea. Ca povestile lor suprapuse peste povestea lui il transforma intr-o jucarie stricata. Asa ca baiatul s-a asezat pe o banca si s-a uitat la cer. Si si-a adus aminte cum era inainte sa asculte. Cand cuvintele erau fara sens dar simple. Cand nu trebuia sa poarte povara si putea sa uite. Baiatul s-a ridicat de pe banca si s-a dus in bar. Si cu sticla de bere in fata si-a ascultat prietenii. Cu mintea si cu inima. Ca intotdeauna. Pentru ultima oara. Si a plecat cu sufletul trist. Pentru ca s-a hotarat. Baiatul care asculta se intoarce acasa. Unde e doar un simplu om printre alti oameni. Unde poate sa rada. Se intoarce acolo unde cuvintele sunt simple. Unde nu mai trebuie sa asculte. Acolo unde a inceput totul. Acolo unde se termina totul. Un cerc perfect.

Asta a fost povestea baiatului care asculta. O poveste. Ultima postare. O sa las blogul unei prietene. Daca vrea sa continue in stilul jurnalului de razboi e alegerea ei. Eu am terminat aici. Am spus ce am avut de spus. Alea jacta est.