Amintiri si vise...

Sunt trei luni de cand s-a dus mama. Si nu vreau sa ma mai gandesc la ce as fi putut sa fac pentru ea cand traia. Pentru ca nu mai conteaza. E prea tarziu pentru asta. O vad in fiecare zi in care urc in biblioteca. O vad in fotografiile de pe raftul pe care le-am pus, unde nici macar nu am indraznit sa sterg praful. O vad in durerea lui Tata in fiecare zi in care vorbesc cu el. O vad in ochii Mihaelei cand se uita la mine. O aud in vocea ei cand vorbim. O vad in tatuajul de pe mana mea. Pentru ca am vrut sa o am mereu langa mine cumva. Si ii cer iertare. Pentru ca am fost mic si prost si nu m-am gandit decat la mine. Si pentru ca am fost mare si mai destept si am continuat sa ma gandesc doar la mine.

Anca mi-a spus de curand ca mama ei o mai viseaza pe mama. Si ca dupa ce o viseaza plange.
Eu nu o visez pe mama. Eu visez momentele tampite din viata mea. Momentele cand ar fi trebuit sa fiu alaturi de ea. Si ma trezesc in mijlocul noptii si ma ridic si stau pe marginea patului. Si ies din dormitor si ma opresc pe scari unde ma asez si plang. Pana vine la mine motanul cu o figura intrebatoare, neintelegand ce caut eu acolo. Si ma intorc in pat unde stau cu ochii in tavan pana dimineata si rememorez toate momentele cu ea. Imi reamintesc cand ma intalneam cu ea in centrul orasului si stateam de vorba. Si de cate ori cineva o mentioneaza intr-o discutie imi aduc aminte de ea. Imi amintesc cum stateam impreuna pe bancuta dintre blocuri, langa clubul pensionarilor din gavana. Imi aduc aminte cum statea pe canapea cu motanul in brate. Imi aduc aminte cum a venit la gaesti speriata pentru ca aflase ca intrasem intr-o altercatie cu unii si ca aveam buza rupta si capul spart. Imi aduc aminte de momentul cand eram copil si citeam Spartacus si am intrebat-o despre ce nu intelegeam in carte. Si multe altele.

Si de cate ori (iarta-ma iubire) pe Anca o suna mama ei in fiecare zi sa o intrebe ce mai face nu pot sa nu ma simt trist. Pentru ca mama nu o sa ma mai sune niciodata sa ma intrebe ce mai fac. Si imi vad de viata mea incercand sa ma prefac ca totul e in regula. Incercand sa traiesc cu ideea ca tot ceea ce sunt si ce fac i se datoreaza ei. Si ca tot ce ar fi vrut sa-mi spuna e scris intr-un jurnal, o agenda de la avon, jurnal pe care l-am citit prima data exact acum trei luni si pe care nu am mai avut curaj sa-l citesc de atunci.

Ai stiut ca te duci Mama, ai stiut si nu ne-ai spus. Ai tinut in tine si ai luptat cat ai putut. Mi-am dat seama dupa ceva vreme. Mi-am dat seama ca stiai. Si ca atunci cand ne vedeam tu iti luai ramas bun. Si m-ai tinut de mana...

Astazi te-am vazut peste tot. Te-am vazut stand pe banca la galeria de arta. Te-am vazut langa mine prin centrul orasului. Ai fost tot timpul cu mine. Cum te vad in fiecare zi. Te iubesc Mama...

Pentru tine Mama...

Un prieten m-a intrebat ieri in fata unei sticle de bere de ce nu mai scriu. M-am gandit de ieri pana astazi. Nu stiu de ce. Nu am mai scris nimic de cand a murit Mama. Nu pe net. Ii scriu ei in fiecare zi. Pe niste bucatele de hartie pe care le pun intr-o cutie in fata fotografiilor ei. Nu pot sa scriu despre ea. Nu inca. Dar fac o exceptie astazi. Astazi nu-i mai scriu un biletel. Astazi scriu aici. Ca in fiecare zi. In care urc in biblioteca si trec pe langa masa cu pozele ei si-i spun " Buna Dimineata Mamica". Si apoi imi pornesc calculatorul, imi citesc emailurile si imi vad de treaba. Si apoi ma opresc. Pentru ca vine momentul zilei in care o sunam in fiecare zi. Sa o intreb ce mai face. Invariabil aceeasi intrebare. Si ea imi raspunde la fel in fiecare zi. " eh, ce sa fac, uite astazi am mancat mai mult, voi ce mai faceti?" Si acum, pentru ca nu pot sa-i mai raspund la intrebare ii scriu pe un biletel. In fiecare zi. Ca si cum am sta de vorba la telefon. Si il pun intr-o cutiuta de lemn in fata fotografiilor ei. Pentru ca mai mult de atat nu pot sa mai fac acum. Nu pot sa fac mai mult. E mult prea tarziu pentru asta. Mult prea tarziu... Dar pot sa-ti spun acum, aici, astazi ce simtim toti pentru tine. Te iubesc mama, si nu sa te uit niciodata. Niciodata... Si daca eu si Anca o sa avem o fetita o sa o se numeasca Elena. In amintirea ta si pentru ca o sa fie o luptatoare ca tine. Te iubeste si Mihaela si sufera in felul ei, cred ca la fel ca mine, cand nu se uita nimeni si poate sa planga. Te iubeste si Tata. Foarte mult. Il vad si imi dau seama cat sufera. Mai mult decat noi. Te vede acolo langa el cand sta pe canapea si se uita la televizor. Vorbeste cu tine ca si noi, cand nu ne vede nimeni. Nu vrem sa pleci Mama. Dar nici nu vrem sa te tinem aici langa noi. Daca exista un Rai, daca exista un loc bun pentru oamenii buni, atunci du-te acolo. Nu o sa te uitam. Te vom pastra in amintirea noastra in felul nostru, al fiecaruia. Te iubim mama si nu te vom uita niciodata. 21.04.2015 Pana maine Mama...

Batranul si muntele (part II)

Am plecat cu vorbele batranului in gand. Muntele se inalta in fata mea. Am oftat si am inceput sa urc. Doru si Mihai ma asteptau mai sus la vreo 200 m. Cand am ajuns la ei deja era noapte. Mi-am intins cortul si ne-am asezat toti la foc. Am depanat amintiri. Ne vedeam rar.. la vreo 2-3 ani si numai pe munte. Cand l-am auzit am ramas blocati. Crengile trosneau cand calca pe ele. A venit pana langa foc si se uita la noi. Am fost paralizati. Nu va pot descrie sentimentul. Cat timp a trecut nu stiu. Am stat si ne-am privit in ochi. Fara nici o miscare. Intr-o parte trei baieti cu sperantele, visurile si iubirile lor. In cealalta parte un urs. Dupa o vreme s-a intors parca plictisit de noi si a plecat. Cred ca am mai stat cinci minute pana am reusit sa ne rupem de sub vraja. Mi-am aprins o tigara cu mana tremurand. Ma simteam de parca imi privisem moartea in ochi. De parca venise pentru mine dar se razgandise. Doua zile mai tarziu am coborat muntele. In sat ne-am dus sa-l cautam pe batran. Si nu l-am mai gasit. Murise. Si atunci am inteles. Moartea nu ne cautase pe noi. Cei care indraznisem sa urcam pana acolo unde muntele se intalneste cu cerul. Si ne-am dus la inmormantarea batranului. Si toti ne-au privit cu mirare cum punem cante o floare pe mormant si apoi ne luam rucsacurile si plecam.

Povestea lu' Grigore

1. Grigore si Maria

Grigore si Maria se cunosteau de mici. Isi petrecusera copilaria impreuna. Erau de nedespartit. Grigore si Maria se iubeau. Dar nu era iubire din asta la care va ganditi voi. Era iubire pura, perfecta. Grigore si Maria isi spuneau totul. Stateau ziua in poienita si se uitau la cer tinandu-se de mana in lumea lor perfecta. Si intr-o zi Grigore se ridica intr-un cot si se uita in zare. " Maria.... Ce o fi dincolo de dealurile alea?" Maria s-a intunecat la fata " e marele oras Grigore, un loc sumbru, intunecat. Nu te duce acolo." dar Grigore deja nu o mai auzea. Mintea lui zburase departe spre marele oras.
A doua zi Grigore o pupa pe Maria isi puse rucsacul in spate si pleca spre oras. Si Maria uitandu-se la el cum se duce simti o durere in piept. Si intelese ca nu o sa-l mai vada niciodata.

2.Grigore si orasul

Pentru Grigore orasul era o explozie de senzatii noi. Grigore era fericit. Era un teritoriu nou de explorat atat de multe lucruri de facut. Asa ca Grigore se arunca cu pieptul inainte. Se angaja isi inchirie o garsoniera. Noua viata a lui Grigore incepuse. Anii trecura. Grigore cunoscu niste fete, isi facu un prieten, pe Vasile. Foarte repede viata lui se schimba. Orasul il prinsese. Cluburi, viata de noapte, bautura. Curand Grigore incepu sa ia decizii proaste si sa faca greseli. Vasile incerca sa-i explice ca viata la oras e grea si ca trebuie sa aiba grija dar Grigore era pe val. Si nu trecu mult pana cand incepu sa cheltuie mai mult decat isi putea permite.

3. Grigore si Ileana

Cand a cunoscut-o pe Ileana grigore deja incepuse sa cada. Numai ca nu-si dadea seama. S-au indragostit pe loc. Erau perfecti impreuna. Prea perfecti. Nu a durat mult pana ce prieteni binevoitori au inceput sa-i sopteasca Ilenei la ureche. Si povestea lor perfecta de iubire s-a prabusit. Grigore nu intelegea ce se intampla. Logica lui simpla si pura de taran nu se potrivea cu realitatea dura a orasului. Si Ileana a plecat. Si Grigore s-a trezit singur, parasit de toti. Tovarasii de bautura au disparut repede cand banii s-au terminat. Doar Vasile a ramas. Si a incercat sa-i explice lui Grigore ca asa e orasul. Te mananca de viu daca nu te adaptezi. Si Grigore a inceput sa inteleaga.

4. Moartea lui Grigore

Si Grigore a inteles. Sperantele si visele lui se facusera praf. Iubise si pierduse. Ajunsese sa fie batjocorit de oameni pe care ii considerase prieteni. Si Grigore isi aduse aminte de Maria si de viata lui de inainte. Si vru sa plece acasa. Dar orasul nu terminase cu Grigore. Grigore facuse greseli. Si luase decizii proaste. In drum spre casa prin padurea dintre oras si satul lui Grigore isi dadu seama ca e urmarit. Se tineau dupa el ca doi lupi infometati. Si Grigore se infurie. Toate visele lui distruse, toata iubirea pierduta, totul ii trecu prin fata ochilor. Orasul luase ce era mai bun din el si il transformase in ceva rau. Grigore nu vroia sa se razbune. Vroia sa ajunga acasa la viata lui simpla. Asa ca se intoarse sa-si infrunte urmaritorii. Simplu si drept cu mainile goale. Cu onoare. Si se lupta cu ei. Numai ca urmaritorii nu stiau ce-i aia onoare.

Maria visa. Si in visul ei Grigore era langa ea. Ii mangaia parul. Se tineau de mana in poienita uitandu-se la cer. Si Grigore ii zambii. Apoi disparu ca un abur. Si maria planse. Pentru ultima oara.

Impuscatura rasuna si Grigore cazu in genunchi. Si apoi pe spate. Si era bine. Era in poienita. Si se uita la cer. Si Maria era langa el.

5. Grigore si Vasile

Si orasul l-a uitat repede pe Grigore. Ce importanta avea el printre miile de altii ca el. Eu nu il uit pe Grigore. Si nici voi nu trebuie sa-l uitati. Pentru ca toti cunoastem sau avem in interiorul nostru cate un Grigore. Si cateodata nu mai e nimeni sa le spuna povestea. Asa ca va spun eu povestea lui. Pentru el si pentru altii ca el. Care au trait, au luptat, au avut sperante si vise, au iubit, au reusit, au pierdut, au cazut, au murit.

Vasile

what never was is never again

dale de piatra al caror model joaca in fata ochilor de parca atomii care le alcatuiesc se despart. un electron si un pozitron. doi fotoni. zumzet. pasi pe un drum. linii de probabilitate care duc toate catre un inevitabil si apropiat deznodamant.copaci care fosnesc in bataia vantului. frunze care zboara pe traiectorii aleatoare. un melc care se plimba pe o banca intre ei. fractali. o bere rece pe o terasa rece. chiftelute inotatoare. ochi albastrii si blonzi. tatuaje pe o mana. amintiri. un cronometru care se apropie de zero. what never was is never again.

Batranul si muntele

Ce e tataie acolo sus?
Acolo se uneste muntele cu cerul tata
Si cum ajung acolo?
E greu tata..ai mult de urcat..da' de ce vrei sa te urci acolo?
Vreau sa ajung in varful lumii tataie..aproape de cer.
Pai de ce vrei mai tata sa ajungi la cer?..ca esti tanar
Cati ani ai tataie?
74
Multi inainte tataie..
Multumesc tata..talica cati ani ai?
26
Esti tanar tata..ai timp sa urci muntele..ce cauti tu acolo?
Vreau sa opresc timpul tataie..sa-l fac sa stea pe loc
Timpul nu se opreste tata..timpul curge de la nastere pana la moarte..
Pai si dupa moarte..nu se opreste atunci?
Nu se opreste tata..el merge inainte nu are el treaba cu noi

moment

Sticle pline. Sticle goale. Scrumiere dand pe dinafara de mucuri de tigara. Ea il saruta pe el. El raspunde la fortarea ei. Langa ei un el singur cu sticla in fata. Blonda discutand despre viata ei virtuala ce a disparut: nu a mai avut bani de net. Eu band o cola, fumand o tigara care face poc si devine mentolata. muzica. Sticle ciocnind. Te construiam in gand. E trai! E dur!

by Sabina Laiber